Detalii de ultima oră! A picat transferul lui Gabi Torje la Dinamo! Mijlocașul e aproape să semneze cu ACS Poli Timișoara

Detalii de ultima oră! A picat transferul lui Gabi Torje la Dinamo! Mijlocașul e aproape să semneze cu ACS Poli Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Torje nu va mai ajunge la roș-albi. Motivul: șefii dinamoviști nu vor să se implice într-un eventual proces la FIFA între turcii de la Karabukspor, club unde a jucat Torje sub formă de împrumut de la Akhmat Grozny, și jucător.

Totuși, cei de la ACS Poli Timișoara, l-au anunțat că sunt dispuși să fie solidari cu el. În aceste condiții, mijlocașul, acum aflat la București, va pleca spre Timișoara, orașul său natal, și-n curând ar putea îmbrăca din nou tricoul „violeților”.

Războiul dintre Torje și Karabukspor a pornit de la restanțele financiare, unele ce se ridică la circa 700.000 de euro, socotind salariul, bonusurile, dar și prima de instalare, una de 200.000. Românul nu a primit niciun ban până acum fiindcă fosta conducere a golit conturile și a dispărut din club, acum sosind un alt investitor. Torje a reclamat cazul la FIFA și pentru a stinge litigiul i s-a propus ca datoria să-i fie plătită în rate, inclusiv prima de instalare.

Între timp a apărut varianta Dinamo, dar „ienicerii” nu vor să-i ofere actul oficial prin care el poate semna cu un alt club fiindcă nu vor să dea toți banii, ci doar salariul. Dacă ar evolua acum la o altă formație, Karabukspor l-ar putea acuza la FIFA că activează fără acordul lor.

Aseară târziu, patronul dinamoviștilor Ionuț Negoiță a aflat de această situație și i-a transmis impresarului lui Gabi Torje că roș-albii nu vor fi solidari cu mijlocașul în cazul în care FIFA va fi implicată. Agentul mijlocașul a plecat azi după-amiază către Timișoara și după ce va trata cu șefii de pe Bega îl va chema pe fotbalist să semneze înțelegerea.

Timișorenii au asigurat deja că-n cazul unui proces vor fi de partea jucătorului și în câteva zile, Torje ar urma să joace din nou la echipa ce l-a lansat în fotbal. „Așa vrem, ca Gabi să joace la Timișoara. Aici va fi numărul unu. Oricum, ar sta până în vară, l-ar vedea și selecționerul…Toată lumea ar fi mulțumită. Și, dacă va fi vreun proces, are susținerea noastră sută la sută”, au spus apropia’i ai lui Torje.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×